cultivarea ciupercilor
Alaturate noua si ajuta-ne sa crestem Mari

Distribuiţi
In jos
Admin
Admin
Posts : 170
Join date : 18/12/2017
http://cultiva-ciuperci.forumgratuit.ro

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CIUPERCILOR PLEUROTUS PE SUBSTRAT DEZINFECTAT TERMIC (pentru micii cultivatori)

la data de Dum Dec 31, 2017 11:37 am
1
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CIUPERCILOR
PLEUROTUS PE SUBSTRAT DEZINFECTAT TERMIC
(pentru micii cultivatori)
Iată unele dintre avantajele cultivării ciupercilor Pleurotus:

- Comparativ cu celelalte specii cultivate, se obţin mult mai uşor, au rezistenţă mai mare faţă de
boli, dãunãtori şi variaţii mai mari de temperaturã, nu necesitã lucrãri costisitoare de cultivare şi
întreţinere;
- Substratul nutritiv utilizat este exploatat la maximum de potenţial deoarece dupã un ciclu de
culturã de aproximativ 2,5-3 luni poate fi refolosit în agriculturã, ca furaj pentru animale sau
îngrãşãmânt pentru sol;
- Circulaţia fondurilor investite este rapidă dat fiind ciclul relativ scurt al acestei culturi;
- Ciupercile obţinute sunt un produs agro-alimentar liber de substanţe chimice, apreciat de consumatori
tot timpul anului;
- În cazul cultivării cu tehnologie clasicã (la nivel gospodăresc), permite utilizarea cu maximum
de randament a diferitelor amplasamente improprii altor scopuri (pivniţe, construcţii vechi,
tuneluri, grajduri vechi, etc.), dupã o amenajare corespunzãtoare, insa nu foarte costisitoare;
- Cultura poate fi efectuată şi în solarii, magazii, boxe, verande, etc, daca se fac unele
modificãri;
- Nu necesitã teren agricol şi poate fi executatã sezonier (tehnologia clasică, cu 1-2 cicluri pe
an), dar şi cu tehnologie intensivã, “non stop“, pe tot parcursul anului;
- Profitul obţinut, raportat la suma investitã în cheltuieli de producţie, se situează între 50-
100%.
Principalele etape ale tehnologiei de cultivare a ciupercilor Pleurotus sunt:
- ALEGEREA MATERIALELOR UTILIZATE CA SUBSTRAT NUTRITIV;
- PREGĂTIREA SUBSTRATULUI;
- ÎNSĂMÂNŢAREA CU MICELIU;
- INCUBAREA;
- FRUCTIFICAREA;
- RECOLTAREA ŞI ÎNTREŢINEREA.
ALEGEREA MATERIALELOR UTILIZATE CA SUBSTRAT NUTRITIV
Materialele pe care se dezvoltă miceliul poartă numele de substrat. Proprietaţile substratului
determină care ciuperci şi microorganisme pot creşte pe acesta. Un substrat considerat foarte
bun pentru o anumită specie de ciuperci poate fi inoportun pentru alta. Substraturile sunt selective.
Aceasta selectivitate depinde de caracteristicile fizico-chimice ale substratului :
- substanţele nutritive disponibile din substrat;
- gradul de compactizare;
- continuţul de apa;
- pH-ul;
- activitatea microbiană.
Pentru obţinerea unui substrat cât mai selectiv, foarte importante sunt şi urmatoarele
aspecte :
- omogenizarea tuturor materialelor din substratul respectiv;
- tratamentul termic.

2
Ca substrat nutritiv pentru cultura ciupercilor Pleurotus în mod uzual se folosesc urmã-
toarele materiale :
• paie de cereale, tocate la 3-6 cm lungime;
• ciocãlãi de porumb, tocaţi de la dimensiunea bobului de mazãre pânã la dimensiunea unei
alune;
• stuf uscat sau coceni de porumb (tulpinile porumbului - regionalisme: strujeni, tulei) tocat la
1-3 cm lungime;
• rumeguş şi talaş (talaj) de foioase (preferabil esenţe tari: stejar, fag etc).
Materialele mai sus menţionate pot fi folosite simple sau în amestec.
PREGĂTIREA SUBSTRATULUI
TOCAREA MATERIALELOR
Rezultate foarte bune au fost obţinute folosind paiele de cereale tocate, de aceea recomandãm
în special cultivatorilor începãtori, folosirea acestor materiale. Randamentul obţinut la
cultivarea ciupercilor Pleurotus este de 80-120 %, raportat la cantitatea de material celulozic
uscat utilizat, însãmânţat şi întreţinut corect. Materialele folosite trebuie sã fie uscate, curate,
fãrã pete de mucegai (verde, negru, gri), sã aibã o culoare galben-aurie şi sã nu fie mai vechi de
un an. Se toacã la lungimi variind între 3-6 cm (paiele) şi 1-2 cm (cocenii, ciocălăii şi stuful),
utilizând pentru aceasta tocătoarele manuale (denumite popular şişcă sau şişcorniţă) sau
electrice, ori mori cu ciocănele prevăzute cu site cu ochiuri mari.
UMECTAREA
Umiditatea ideală a substratului este de 75%. Un conţinut de apă mai ridicat împiedică
circulaţia aerului prin masa de amestec ducând implicit la oprirea împânzirii miceliului, iar o
cantitate redusă de apă încetineşte creşterea acestuia. În ambele cazuri apariţia competitorilor
(mucegaiuri, bacterii etc) este foarte posibilă. Pentru a evita asemenea situaţii neplăcute este
obligatoriu să se cântărească materialul celulozic uscat şi tocat, adaugandu-se apă numai atât
cât să se ajungă la o umiditate cuprinsă între 70-75%.
Sunt mai multe posibilităţi de a umecta materialele celulozice:
- Metoda 1: Se umectează prin amestecarea materialului uscat cu apă fierbinte (adusă la
punctul de fierbere), în proporţie de 4 părţi apă la 1 parte material uscat. După
umectare se introduce imediat materialul în vasul în care se va face tratamentul termic;

3

Sugestie: pentru umectarea fără mare efort a paielor utilizați o
betonieră electrică. În cuva betonierei introduceţi o cantitate de paie
tocate, cântărite, turnaţi apoi apa fierbinte, acoperiţi gura cuvei cu o
folie de polietilena pe care o legaţi cu sârmă pentru etanşare, apoi
malaxaţi timp de cca. 10 minute.

- Metoda 2 : Se menţin materialele celulozice imersate în apă rece timp de 24-48 ore.
După umectare se scurge bine materialul celulozic (la o strângere puternică în pumn a materialului,
nu mai curge apă) şi se introduce în vasul în care se va face tratamentul termic.
TRATAMENTUL TERMIC (DEZINFECŢIA)
Pentru a elimina competitorii (mucegaiuri, unele bacterii etc.) din substrat, este necesar
ca materialele umectate să fie supuse unui tratament termic. O metodă simplificată, fiabilă
pentru procesarea unor cantităţi mici/medii de substrat, este pasteurizarea prin aburire. Pentru
aceasta este necesar un vas metalic (ex : butoi din tablă, de 200 l), în care se aşează la o distanţă
de 10 – 15 cm faţă de fund o sită cu ochiuri suficient de mici astfel încât materialele care compun
substratul să nu treacă prin ele. Deasemenea sita trebuie confecţionată cât mai apropi-ată
(lipită) de pereţii vasului pentru a împiedica căderea materialului celulozic. Se introduce apã
pânã la nivelul sitei . Se scoate de la umectat substratul şi se introduce în vasul metalic
curat, aşezat pe sită, pânã la umplerea completã, fără a tasa materialul. Se acoperã cu un capac.
Se plasează o sursă de caldură (de exemplu: foc cu lemne, arzător cu gaz) sub vasul respectiv,
iar din momentul în care se văd ieşind de sub capac primele emisii de abur, se mai mentine
caldura sub vas timp de 2 ore (pentru paie, coceni, stuf) sau 4-5 ore (ciocalaii).

RÃCIREA
Dupã expirarea timpului de tratare termicã se mai lasã substratul circa 4-5 ore în vas.
Cantităţile mai mici pot fi lăsate la răcit în vasul respectiv chiar şi 12 ore. Apoi se scoate

substratul pe o suprafaţã curatã, dezinfectatã (cu hipoclorit de sodiu sau alte substante dezinfectante
pe bază de clor), şi se lasă la răcit până ajunge la temperatura mediului ambiant (20-25˚C).
Grosimea stratului de substrat nu va depãşi 15 - 20 cm pentru a se evita intrarea în fermentaţie
a acestuia.
AMENDAREA CU IPSOS ŞI ÎNSĂMÂNŢAREA CU MICELIU
Substratul răcit se cântãreşte, se întinde în strat de maxim 10 cm grosime, se presară ipsos
3 % şi se amestecã
După această operaţie se rãsfirã din nou şi se trece apoi la însãmânţarea prin împrãştiere
a miceliului granulat, între 3 si 5 %

O rată de 4-5% este ideală, ştiut fiind faptul că inocularea cu miceliu într-o proporţie mai
mare prezintă unele avantaje:
- incubarea se produce într-un timp mai scurt;
- pauzele între valurile de fructificare se reduc cu până la 15-20%;
- cantitatea de ciuperci recoltată sporeşte cu 10-20%.
Cantitãţile de ipsos şi miceliu se vor calcula raportate la cantitatea de material dezinfectat
termic, scurs şi cântărit.
Dupã însãmânţare se face o omogenizare uşoarã apoi amestecul obţinut se introduce în saci
de polietilenã cu diametrul maxim de 35 cm (lãţimea maximã 50 cm şi lungimea de 90-100 cm,
dimensiunile sunt ale sacului înainte de umplere), prevazuţi cu găuri având diametrul de 1 cm,
la distanţă de 15 cm unele de altele , presând bine substratul pe mãsurã ce se umplu pentru a nu ramâne pungi de aer în
interior.
Dupã umplere, sacii vor fi legaţi strâns
la gurã şi vor fi transportaţi în camera de
incubare. Pentru a evita contaminarea substratului
cu diverşi competitori, operaţiunile
de rãcire, însãmânţare şi introducere în saci
se vor face în încãperi închise, curate, dezinfectate,
fãrã a se efectua ventilãri cu aer nefiltrat
din exterior. Vasele şi sculele folosite
la tratamentele termice şi la însãmânţare se
vor dezinfecta cu soluţie de hipoclorit de
sodiu (înãlbitor de rufe).




INCUBAREA
Incubarea sacilor însãmânţaţi se va face la o temperatură cuprinsă între 22-24 °C (temperatura
aerului din încăpere) şi întuneric complet, timp de aproximativ 12- 21 zile (în funcţie de
hibridul folosit). Nu este recomandat ca în perioada incubarii substratului să existe fluctuaţii de
temperatură mai mari de 2˚ C. În toată perioada incubãrii nu se fac udãri ! Încãperea în care
se face incubarea sacilor trebuie sã fie uscata, curatã şi igienizatã în prealabil. Încãlzirea încãperii
se va face cu evitarea pãtrunderii de gaze arse în incintã, aceastã mãsurã fiind valabilã
şi pentru camerele de fructificare. După terminarea perioadei de incubare, substratul devine
compact, de culoare albã, datoritã miceliului care s-a comportat ca un liant. Odatã incubarea
realizatã, sacii pot fi mutaţi în camera de fructificare, înainte de apariţia primordiilor (ciuperci
în stadiu incipient).
Sacii care prezintã pete de mucegai sau prezintă simptome de infecţie bacteriană se vor
îndepãrta din camera de incubare ! În cazul culturilor de micã anvergurã, când însãmânţarea
tuturor sacilor se face pe parcursul a 4-5 zile, camera de incubare poate fi aceeaşi cu cea în care
vor fructifica, luând mãsurile ce se impun pentru asigurarea microclimatului, separat fiecãrei
etape tehnologice in parte.

FRUCTIFICAREA
În spaţiul de fructificare sacii vor fi aşezaţi vertical, la sol sau pe rafturi, cu spaţii de circa
20-25 cm între ei şi cu un culoar de trecere între şirurile de saci sau rafturi de cca. 75 - 80 cm.
În acest sistem de aşezare 2 saci vor ocupa 1 mp, pe un singur nivel. În cazul în care se poate
realiza aerisirea dirijatã (cu sistem de ventilaţie) sacii pot fi aşezaţi pe rafturi fãrã distanţã între
ei, rezultând o utilizare mai eficientã a spaţiului. Astfel pe un metru liniar de raft vor încapea 3
saci cu diametru de 33 cm.
MICROCLIMATUL
Condiţiile de microclimat ce trebuiesc asigurate pentru o fructificare optimã sunt :
- asigurarea temperaturii ambientale în plaja de 10 - 20°C, în funcţie de hibridul folosit ;
- umiditatea aerului de cca. 75-85 %. Acest lucru se poate realiza prin pulverizarea finã a apei în
mediul ambiant (în aer, pe tavan, pereţi etc.) folosind reţeaua de apã curentã şi un furtun la care
se monteazã lancea cu duză de la o pompă de stropit. În cazul în care nu existã instalaţie de apă
curentă se poate folosi o pompã manuală de stopit (vermorel). Aerul din spaţiul de fructificare
trebuie sa fie bine oxigenat şi umed (ca în pădure după ploaie). Nu trebuie insistat cu udatul în
mod deosebit pe saci sau pe ciuperci, mai ales când acestea
sunt în stadiu de primordii (vezi foto alaturat);
- asigurarea unui debit constant de aer proaspãt în
încãpere. Acest lucru se poate face prin menţinerea deschisã
a uneia sau mai multor ferestre (în cazul spatiilor foarte
mici), sau în cazul încaperilor mari prin montarea unui
ventilator prevãzut cu filtru, care sã introducã aer în spaţiul
de culturã. Aerul din încãpere trebuie schimbat de 4 până la
10 ori pe orã, în funcţie de stadiul de dezvoltare a ciupercilor
(mai rar când ciupercile sunt în faza de primordii, mai
des pe masură ce acestea se dezvoltă). Viteza curenţilor de
aer în încãpere nu trebuie sã depãşeascã 0,3 m/s. Pe timp de
varã deschiderile vor fi protejate cu plase pentru a
împiedica accesul insectelor .
ATENŢIE: Dacã ventilarea este prea accentuatã se
produce uscarea subsubstratului şi a ciupercilor, iar dacă nu este suficientă, ciupercile nu cresc
deloc sau se dezvolta anormal (picio-rul lung şi gros, pălăria mică şi răsucită ca un cornet);
- asigurarea luminii naturale (prin geamuri),
însã fãrã radiaţii directe (razele soarelui sã nu
pãtrundã în încãpere), timp de 10 ore pe zi, cu
intensitatea de 1000-1500 lux (în cel mai întunecat
loc din camerã sã se poatã citi ziarul). În sezonul
rece (sau în spaţiile care nu au ferestre) iluminarea
poate fi asiguratã cu tuburi fluorescente sau
becuri economice. În lipsa luminii picioarele ciupercilor
se alungesc iar pãlãria rãmâne micã sau
chiar dispare, buchetele asemãnându-se cu un
coral.
Apariţia ciupercilor se face în valuri, cu
pauză de 10 - 14 zile între ele. Se înregistreazã 3
valuri principa-le; de regulã primele douã sunt
cele mai abundente. Perioada totală de fructificare
dureazã în medie 50-60 de zile.


RECOLTAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
Ciupercile Pleurotus se recolteazã prin desprinderea întregului buchet, când pãlãria are
marginea orizontalã sau uşor concavã (vezi foto de mai jos). Dacã se ajunge în faza de cornet şi
margine rãsucitã, atunci piciorul devine necomestibil si aproape toată ciuperca este afectată.
Lădițele utilizate la recoltare trebuie să
fie curate. Înainte de recoltare
personalul va trebui sa-și curețe
mâinile cu apă și săpun, iar dacă se
utilizează mănuși acestea trebuie să fie
curate.
Dupã recoltare se efectueazã
plivitul ciupercilor bolnave, înmuiate,
uscate sau pãtate, precum şi curãţarea
gãurilor de eventualele resturi rãmase,
care pot constitui focare de infecţii în
cazul neîndepãrtãrii lor. Cuțitele
utilizate pentru aceste operațiuni
trebuiesc curățate din când în când
prin înmuiere în soluție de hipoclorit
de sodiu. Dupã recoltarea unui val,
sacii care nu au ciuperci sau primordii, se dezleagã, se preseazã şi se leagã din nou strâns la
gurã. Dacă nu mai sunt ciuperci pe sacii din încăpere, se poate face o stropire prin pulverizare a
acestora cu soluție de hipoclorit de sodiu. După ce s-a uscat, în incintă se poate face un nou
tratament cu insecticid pe bază de piretrină.
În perioada de pauză dintre valuri se menţin parametrii de microclimat (umiditate,
temperatură, lumină, aer).
Nu se recomandã îndepărtarea sacului din plastic deoarece existã riscul uscãrii substratului,
ceea ce duce la încetarea fructificãrii. În spaţiul de culturã se va pãstra curãţenia, vor fi
îndepãrtate resturile rezultate în urma recoltãrilor; nu se admite bãltirea apei pe pardoseli. Apa
utilizată în toate etapele de producţie trebuie să fie curată şi potabilă.
Păstrarea igienei de lucru este esenţială pentru a avea o cultură sănătoasă pe tot ciclul de
producţie. Uneltele, mijloacele de transport şi vasele utilizate la lucrări trebuie menţinute curate,
igienizate înainte şi după fiecare utilizare (soluţia de: hipoclorit de sodiu: înalbitor de rufe 3
părţi - apă 1 parte, este foarte eficientă, cu precauţiile de rigoare în utilizarea ei: îmbrăcăminte,
ochelari şi mănusi de protecţie!); personalul care deserveşte ciupercaria trebuie să utilizeze
numai îmbrăcăminte şi încălţăminte curată, să se spele pe mâini cu apă şi săpun înainte şi după
fiecare etapa importantă (fragmen-tarea miceliului în vederea însămân-ţării, amendarea cu ipsos
şi însămân-ţarea cu miceliu, introducerea subs-tratului în saci, recoltarea ciuper-cilor).
Împrejurimile ciupercariei trebuie să fie curăţate de buruieni, materiale în descompunere, resturi
vegetale, lemn tăiat şi depozitat, toate acestea putând constitui focare de infecţie pentru cultura
ciupercilor (spori de mucegaiuri şi ciuperci competitoare, bacterii, seminţe de buruieni, insecte,
etc). Substratul uzat sau infectat, îndepărtat din ciupercarie, trebuie transportat la o distanţă
apreciabilă de aceasta (câţiva kilometri). Nu este permisă introducerea în spaţiul de cultură a
unui lot proaspăt de substrat incubat, înainte de eliminarea lotului vechi și igienizarea
corespunzătoare a spațiilor. Incintele unde se face însămânţarea substratului trebuiesc curăţate
şi igienizate (soluţie de hipoclorit de sodiu) înainte şi după fiecare utilizare, văruite periodic (in
var se poate adăuga hipoclorit de sodiu). Spaţiile de incubare şi fructificare se curăţă şi
igienizează temeinic înainte şi după fiecare ciclu de cultură (soluţie de hipoclorit de sodiu,
ardere batoane de sulf, văruire). Suplimentar, în ziua premergătoare introducerii unui lot
proaspăt de substrat, se poate face o tratare prin pulverizare a tuturor suprafețelor cu o substanță

dezinfectantă, de exemplu Virocid în soluție 1%. Incintele trebuiesc etanșate în prealabil prin
acoperirea instalațiilor de aerisire și menținerea etanșării timp de 8 ore pentru ca tratamentul să
fie eficient. Pe timp de vară, după introducerea sacilor cu substrat în camera de incubare se
poate pulveriza (sau prăfui) în incinta o substanță insecticidă pentru combaterea muștelor și
țînțarilor care atacă miceliul, pe bază de piretrină (o grupă de substanțe cu efect insecticid,
obținute din florile diferitelor soiuri de crizanteme „Tanacetum”), de exemplu Aqua Py EW 30
sau Piretrin Extra sub formă de pulbere. Piretrina are avantajul că se biodegradează rapid.
La toate intrările în spațiile de însămînțare, incubare și fructificare se recomandă
amplasarea unor tavi din plastic sau metal în care se pune soluție de hipoclorit de sodiu sau
Virocid 1%, pentru ca toate persoanele care intră în acele incinte să-și dezinfecteze
încălțămintea. De asemenea este recomandată limitarea accesului persoanelor care nu au
atribuții în acel sector (cu alte cuvinte descurajarea ,,turismuluiˮ în spațiile de cultură), a
persoanelor care poartă haine sau încălțăminte murdară și a animalelor.
Pentru protecţia personalului care lucreazã în ciupercãrie, este obligatorie folosirea mãştilor
de protecţie performante (cu cartuş filtrant) pentru prevenirea inhalãrii sporilor de ciuperci.
Aceştia pot produce la unele persoane afectiuni respiratorii.
Substratul de pe care s-au recoltat 2-3 valuri de ciuperci și nu este afectat de contaminanți
(mucegaiuri, bacterii) se poate folosi în furajarea animalelor (taurine, ovine) având o valoare
nutritivã mai ridicatã decât materialele din care a fost realizat iniţial, prin acumularea de
proteine.
Substratul epuizat total se poate încorpora în sol cu un dublu rol : de îngrãşãmânt organic şi
ca fungo-static pentru unele ciuperci saprofite.
DĂUNĂTORII ŞI BOLILE CULTURII
În timpul verii pot apãrea în spaţiile de culturã insuficient protejate, musculiţe şi ţînţari ai
ciupercii Pleurotus. Larvele lor consumã miceliul din substrat. Pentru evitarea unor astfel de
situaţii se recomandă protejarea tuturor incintelor cu plase anti-insecte şi împotriva rozatoarelor
sau melcilor, care pot produce pagube importante. Pentru combaterea insectelor se folosesc
urmãtoarele metode :
- Îndepărtarea sacilor cu "probleme";
- Agãţarea de benzi adezive în apropierea surselor de luminã;
- Folosirea capcanelor pentru insecte cu lumina albastră (din comert).
Pseudomonas tolaasii (pătarea bacteriană), foarte întâlnită în cultura ciupercilor Agaricus
spp. (Champignon) este o bacterie care poate apărea și în cultura de Pleurotus spp., atacă
pălăria ciupercilor, producând leziuni (pete) gălbui, superficiale care se răspândesc cu
repeziciune pe pălăriile umede, devenind maro-portocalii și lipicioase în timp. Ciupercile
putrezesc repede și emană un miros neplăcut. Bacteria se transmite prin apa de irigat, compost
infectat, musculițe, nematozi, scule murdare și lucrători cu imbrăcăminte sau încălțăminte
neigienizată. Un nivel prea ridicat al umidității în incinta de fructificare favorizează răspândirea
rapidă a bolii. Pentru combatere se recomandă izolarea și îndepărtarea ciupercilor infectate;
eliminarea excesului de umiditate și a băltirii apei pe pardoseli; asigurarea unei ventilații și
eliminarea zonelor cu aer stagnant pentru a asigura evaporarea apei de pe pălăriile ciupercilor;
clorinarea ușoară (0,2 %) a apei utilizate la irigare.


Cele mai frecvente mucegaiuri care pot apărea pe substratul utilizat în cultură sunt:
Aspergilius, Botrytis, Fusarium, Monilia, Mucor, Penicillium și Trichoderma. Cel mai adesea
acestea apar datorită unui tratament termic necorespunzător și eventual a utilizării defectuoase a
suplimentelor bogate în azot. De asemenea substratul a cărui temperatură a atins valori peste
35°C pe timpul incubării este susceptibil să prezinte forme de contaminare. Temperaturi prea
ridicate ale substratului distrug miceliul ciupercii, reduc rata de dezvoltare a acestuia și lasă
substratul vulnerabil în fața competitorilor. În cazul apariţiei pe suprafaţa sacului a unor mici
pete de mucegai (diametrul lor să nu depaşească 2-3 cm), se poate interveni cu hipoclorit de
sodiu (înalbitor de rufe) care se injectează cu o seringă, pe toată suprafaţa petei respective,
începând din partea superioară a acesteia.
Dacă petele de mucegai sunt pe suprafeţe extinse sau foarte numeroase, este obligatoriu ca
sacul respectiv să fie îndepărtat cât mai repede posibil din spaţiul de cultură. Acelaşi lucru este
recomandat să faceţi şi cu sacii neincubaţi ori cu zone neincubate.
Este interzis cu desăvârşire să se desfacă sau să se rupă sacii infectaţi, în interiorul
spaţiului de incubare sau de fructificare!
Dactylium dendroides (sinonim Cladobotryum dendroides - mucegaiul pânză de păianjen),
apare ca un mucegai alb-făinos pe substrat și pălăriile ciupercilor, pe care în timp apar pete de
culoare maro-gălbui sau roșiatice. Ciupercile devin moi, primordiile se dezvoltă avînd aspectul
unei mase fără o formă bine definită de țesuturi moi. Transmiterea bolii se face prin aer, apă și
insecte. Umiditatea excesivă, căldura excesivă și ventilația insuficientă favorizează dezvoltarea
mucegaiului. Combaterea se face prin îndepărtarea imediată a ciupercilor bolnave, scăderea
umidității și/sau asigurarea unei ventilații corespunzătoare. Se pot aplica deasemenea tratamente
locale cu sare, var nestins, soluții de Benomil, Mancozeb, Carbedazin sau Tiabendazol.
AMBALARE, DEPOZITARE, TRANSPORT
Recoltarea ciupercilor se face prin desprinderea de substrat cu delicateţe, apucând de la bază
întreg buchetul, se răsuceşte şi se trage. Se aşează în lăzi curate (preferabil din material plastic
deoarece se curaţă mai uşor), astfel încât să nu se deterioreze pălăriile. După ce se culege întreaga
recoltă, în altă încăpere se curăţă capetele picioarelor de resturi de substrat ramas prins de
ciuperci. Se cântăresc şi se ambalează în pungi de polipropilenă sau în caserole învelite cu folie
autoadezivă. Cel mai bine se păstrează în tăviţe din EPS (polistiren expandat), cu greutatea
ciupercilor de 500 g, învelite cu folie alimentară (stretch). În pungi, de cele mai multe ori în
timpul transportului, ciupercile se deteriorează, fărâmiţându-se. După recoltare, până la vânzare
sau consum propriu, transportul şi depozitarea se fac la o temperatură cuprinsă între 2 si 4˚ C.
Dacă sunt pastrate la temperaturi ridicate, fiind foarte perisabile, pot produce consumatorului
afecţiuni gastrointestinale grave (mai ales în sezonul călduros).
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum