cultivarea ciupercilor
Alaturate noua si ajuta-ne sa crestem Mari

Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

cultivarea ciupercilor
Alaturate noua si ajuta-ne sa crestem Mari
cultivarea ciupercilor
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

In jos
avatar
Admin
Admin
Posts : 173
Join date : 18/12/2017
https://cultiva-ciuperci.forumgratuit.ro

Buretele de fag, Buretii sau Pleurotus ostreatus - Tehnologia de cultura Empty Buretele de fag, Buretii sau Pleurotus ostreatus - Tehnologia de cultura

Dum Dec 24, 2017 11:22 am
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Pleurotus spp. sunt specii de ciuperci ce se pot cultiva mult mai usor fata de champignon, putin pretentioase la conditiile de microclimat, cu putine boli si daunatori, considerate ciuperci rustice. Prin cultivarea acestor specii se poate contribui la valorificarea unor materiale auxiliare provenite din agricultura si din alte ramuri precum fabricarea hartiei, a chibriturilor, industria farmaceutica, a extragerii uleiului vegetal, industria usoara s.a.



Cultura ciupercilor Pleurotus spp. ajuta la ecologizarea mediului inconjurator prin refolosirea materiilor celulozice si lignicole si transformarea lor in produs utilizat in hrana omului, produs denumit si carne vegetala prin continutul sau ridicat in proteine si aminoacizi.

Valoarea nutritiva a ciupercilor Pleurotus spp. este data de continutul ridicat in proteine (2,6-4,0 % s.u.), de hidratii de carbon (3,5-5,0 % s.u.) si de sarurile minerale (0,1-1,0 % s.u.) precum si de continutul lor ridicat in aminoacizi indispensabili pentru organismele vii si vitamine din complexul B (thiamina, acid pantotenic, riboflavina, acid nicotinic, acid aspartic, vitamina D si K). In ultima perioada ciupercile au inceput sa capete o alta intrebuintare si anume cea de medicament. Au fost produse astfel medicamente sub forma de comprimate, injectii, siropuri, tincturi, si ceaiuri utile in diferite afectiuni precum: anti-virale si anti-bacteriene, antioxidante, antitumorale, antialergice, antiinflamatorii, analgezice si imunostimulatoare.

Substratul de cultura
Pentru producerea substratului se va aloca o hala care va trebui compartimentata si prevazuta cu toate utilitatile astfel:
instalatie de apa curenta si canalizare,
instalatie de incalzire pentru sezonul rece,
instalatie de iluminat,
ventilatie dirijata pentru racirea substratului pe timp calduros,
instalatie pentru dezinfectia materialului celulozic la 80 grade C.

Nu trebuie insa sa va ingrijorati daca nu dispuneti de toate acestea. In sistem clasic sau gospodaresc se poate lucra si intr-un spatiu mai restrans, cel mai mare secret fiind acela de a se pastra curatenia si igiena.

Ciupercile Pleurotus spp. avand un regim de nutritie saprofit heterotrof solicita in primul rand hidratii de carbon, reprezentati prin celuloza, hemiceluloza si lignina si in special carbohidratii solubili. Celulaza permite ciupercilor Pleurotus spp. sa se hraneasca cu paie, ca oricare alta planta, pe un sol bogat.

Pentru cresterea miceliului este necesar un substrat nutritiv bogat in polizaharide si lignina si sarac in saruri minerale esentiale. De asemenea se impune ca substratul sa nu fie atacat de bacterii sau intrat in fermentare.

Un aport suplimentar de azot in substratul nutritiv aduce un spor de productie. Astfel, adaosul de uruiala de ovaz, orz, tarate, malai, sroturi de soia, este net favorabil productiilor ridicate, dar se recomanda ca acest continut sa nu depaseasca 8%.

Ciupercile Pleurotus spp. sunt exigente si la elementele minerale din substrat si chiar la vitamine si in special la prezenta tiaminei.

Cele mai bune paie sunt cele de grau si secara, pentru ca prezinta o textura mai buna (sunt mai tari) fata de celelalte cu o textura mai slaba. Paiele sunt materia de baza cu cea mai larga utilizare in pregatirea substratului celulozic pentru ciupercile Pleurotus spp., intrand in componenta majoritatii retetelor, atat in sistem clasic, cat si in cel semi sau intensiv.

Indiferent de specia de cereale din care provin, paiele se recomanda sa nu aiba o vechime mai mare de un an, sa fie pastrate in conditii optime (ferite de intemperii), sa-si pastraze culoarea initiala galben aurie, cu umiditatea redusa (15%) pentru a nu intra in fermentatie.

Pentru a obtine rezultate optime in pregatirea substratului se recomanda ca paiele sa se toace la dimensiunea de 6-10 cm. Paiele nepastrate corespunzator, care si-au schimbat culoarea si s-au innegrit, nu mai prezinta garantia obtinerii unui substrat de cultura de calitate.

Apa, se recomanda cea potabila, cu un debit corelat in functie de cantitatea folosita pe transa de substrat si pentru cultura, intretinere, spalari, tratamente fitosanitare.

Umiditatea din substrat si cea relativa a aerului (UR%) sunt factori ecologici cu rol important in obtinerea de recolte ridicate la ciupercile Pleurotus spp.

Umiditatea din substratul nutritiv trebuie urmarita si reglata de la faza infiintarii culturii, prin analize. Miceliul nu trebuie incubat intr-un amestec cu exces de apa pentru ca exista pericolul sa se distruga si sa piara. De altfel, in substrat este de preferat deficitul de apa, fata de exces. Aceasta afirmatie se explica prin faptul ca, dupa insamantare, recipientii se inchid cu folie de polietilena, iar in timpul incubarii isi face aparitia si apa de condens care completeaza deficitul.

Repartizarea consumului de apa pe verigi tehnologice se prezinta astfel:
pentru imbibare: 20-30%, in functie de materii prime si auxiliare folosite si de metoda aplicata;
pentru dezinfectia termica: 2-3%;
pentru mentinerea culturilor, stropiri ale brichetelor si spatiului de cultura (pereti, pardoseala, stelaje): 50-60%;
pentru pregatirea spatiului de cultura, spalari, dezinfectii, 20-25%.

In substratul celulozic umiditatea se impune a fi la valoarea de 62-70% la P. ostreatus si de 72-75% la celelalte specii.

Consumul de apa al ciupercilor este de 60-90 litri/kg de ciuperci in functie de spatiul de cultura utilizat.

Tehnologia de cultura in sistem intensiv-industrial a ciupercilor Pleurotus
Tehnologia de cultura in sistem intensiv-industrial se deosebeste de cea clasica prin volumul mare de materiale manipulate si prin impartirea spatiului avut la dispozitie pe zone strict delimitate, specializate. In acest sistem, cultura se practica in flux continuu, intensiv, cu 9 cicluri de recolta pe an, iar ciupercaria va trebui sa cuprinda urmatoarele zone:
zona de pregatire si insamantare a substratului. Aceasta va avea in componenta un depozit pentru materii prime si auxiliare (sopron), platforma betonata acoperita pentru pregatirea materialelor (macinat, tocat), bazine pentru umectare, camera speciala pentru tratarea materialului cu microunde, si alt spatiu pentru racire, in care se poate face si insamantarea si repartizarea substratului in recipienti.
zona de incubare si formare a primordiilor.

In actualul flux tehnologic prezentat s-a eliminat zona de soc termic negativ, datorita faptului ca s-au creat hibrizi care nu mai necesita soc termic.

In cultura acestor ciuperci in sistem intensiv este foarte importanta igiena si foarte riscant contactul intre substratul uzat si cel insamantat sau supus incubarii. De aceea se recomanda ca zonele tehnologice sa fie bine ermetizate si separate intre ele. Pregatirea materialelor se face intr-un spatiu acoperit, inchis. Se recomanda, mai ales la cultura intensiva unde se manipuleaza cantitati mari de material si miceliu ca aceasta incapere sa fie inchisa, cu posibilitati de a se mentine conditiile de igiena atat pe timp calduros cat si iarna. Aceasta incapere va cuprinde 3 compartimente. In primul compartiment se va face umectarea materialului in bazine cu apa. Din bazine materialului se scoate si se transfera intr-o instalatie speciala pentru dezinfectia cu ajutorul microundelor. In a treia incapere se va face insamantarea. Concret aceasta va fi facuta de catre utilajul ce urmeaza sa fie achizitionat. Acesta va face repartizarea substratului omogenizat cu substanta proteica, amendamentul si miceliul in baloti sau blocuri cu perforatii cu capacitatea de 18 - 20 kg/sac.

In afara acestor 3 incaperi, dar in apropiere se va instala masina de tocat paie. Aceasta are motor alimentat la curent de 380 V, deci trebuie amplasata corespunzator, pe postament din beton intr-o incinta inchisa si prevazuta cu ferestre pentru aerisire, unde sa se poate lucra pe orice vreme.

Dezinfectia termica a substratului. Dezinfectia termica se aplica in scopul distrugerii florei si faunei daunatoare si este o etapa obligatorie si cu cel mai ridicat consum de energie din tot fluxul tehnologic de cultura al acestor ciuperci.

Pe substratul format din paie de grau si cereale s-au izolat 350 tulpini de microorganisme. Din acestea 6% (20 tulpini) au fost ciuperci radioactive, 40 de tulpini (12%) de ciuperci de mucegai si 82% bacterii (280). Ciupercile de mucegai impiedica incubarea miceliului de Pleurotus spp. in substrat. Dintre bacterii, 15 tulpini au stimulat puternic miceliul, 8 au impiedicat incubarea si 80% din ele au avut o slaba reactie de inhibare a incubarii miceliului de Pleurotus spp. De aici se trage concluzia ca bacteriile produc antibiotice de protectie si consuma substantele carbonice usor asimilabile ale substratului care inhiba evolutia ulterioara a ciupercilor de mucegai. Se impune deci sa se asigure in substrat conditii optime de temperatura si umiditate pentru a se dezvolta bacteriile, deoarece microorganismele termofile si termotolerante apara substratul celulozic.

Substratul optim pentru insamantat va trebui sa prezinte urmatoarele caracteristici:
umiditatea 70-72%, strans in mana, sa apara picaturi care se preling usor la baza degetelor sau nu mai mustesc;
fara daunatori animali (acarieni, capuse, larve, nematozi);
valoarea pH-ului intre 5-7;
azotul total 0,7-1,3% mg/100g substanta uscata;
fara miros greu, acru, ce ar indica inceput de fermentare;
culoarea sa fie cea initiala a materialelor.

Pentru asimilatie, ciupercile Pleurotus spp. prezinta un echipament enzimatic ce le permite cresterea si fructificarea pe substraturi lingo-celulozice. Miceliul ciupercilor, prin enzimele specifice, ataca ligno-celuloza lemnului, transformand-o in hidrati de carbon.

Pentru crestere si dezvoltare, buretii realizeaza:
consumuri mari de celuloza (68%) si hemiceluloza (60%) care reprezinta principalele surse de hrana;
lignina nu este folosita;
calciul joaca rol de tampon catalitic;
azotul total este foarte putin consumat (deci aportul de substante proteice trebuie sa fie redus);
apa se pastreaza la un regim optim daca umiditatea relativa a aerului din sala de incubare si de recoltare se mentine la valori optime.

Indiferent de sistemul de cultura practicat, clasic sau intensiv, in vederea insamantarii materialele trec printr-un Flux tehnologic in se care parcurg urmatoarele etape:
Maruntire (tocare), zdrobire sau macinare, dupa caz,
Omogenizare (amestecare) si imbibare sau umectare,
Dezinfectia termica,
Racire,
Aprecierea calitatii si cantarirea,
Administrarea materialului proteic si a amendamentului,
Insamantarea si repartizarea in recipienti,
Transportul si asezarea la incubare,
Aplicarea conditiilor de microclimat specifice, la incubare,
Evacuarea brichetelor incubate la camerele de cultura.

La cantarire: sa nu se confunde greutatea cu volumul!
Cantarirea este necesara inaintea fiecarei insamantari, pentru a se putea aplica norma optima de miceliu si de amendament.

Trebuie respectate normele optime de miceliu si amendament recomandate la 100 kg material celulozic.

Insamantarea ciupercilor Pleurotus spp.
Nu se va face insamantarea unor materiale prea calde (peste 25 grade C). Insamantarea consta in introducerea miceliului maruntit (fara aglomerari) in masa substratului, prin amestecare, o data cu amendamentul. Se poate executa si in cazi din lemn sau metal cand e practicata manual. Omogenizarea se poate face tot manual sau cu ajutorul utilajului de insamantat.

Sa nu se frece miceliul puternic in timpul lucrului.

Incubarea miceliului
Halele de incubare vor fi dotate cu urmatoarele utilitati:
instalatie de apa curenta si canalizare;
instalatie de iluminat;
instalatie de incalzire si racire a aerului, prin tubulatura sistemului de ventilatie.

Conditiile de microclimat ce se vor realiza la incubarea miceliului sunt:
temperatura in aer – 16-22 grade C,
temperatura in substrat – 22-29 grade C,
umiditatea relativa a aerului – 75-80%,
ventilatia redusa, de 0,5 mc aer/h/tona de substrat, cu recirculare,
fara lumina pentru saci dar cu iluminare pentru controlul acestora.

Nu se uda sacii in timpul incubarii.

Fazele desfasurarii incubarii (cresterii miceliului in substrat):
Zilele 1-3 – incep sa se evidentieze in jurul boabelor de miceliu hife miceliene albe, ca niste raze cu diametrul de 2-3 mm, lipite de substrat;
Ziua a 5-a – coloniile de miceliu isi maresc diametrul la 2-3 cm. Folia balotului este transpirata datorita evaporarilor metabolice care incep sa creasca in intensitate.
Zilele 7-8 – coloniile albe incep sa se uneasca intre ele iar amestecul celulozic capata o culoare usor spre cenusie;
Zilele 10-12 – amestecul celulozic din sac este in totalitate de culoare cenusie si se ivesc si puncte albe;
Zilele 14-16 – amestecul celulozic din sac se compactizeaza (se intareste) capatand denumirea de bricheta, de culoare cenusie-alba;
Zilele 17-18 – bricheta este complet compactizata, de culoare alba. La unele specii sau hibrizi precoci, la orificiile sacului apar inele pufoase si mici puncte inchise la culoare, grupate, acestea fiind primordiile, sau viitoarele ciuperci. Nu toate aceste primordii vor ajunge la maturitate, o parte din ele se vor ofili sau usca.

Dupa incubarea completa balotiii sunt transferati in camerele de cultura. Transferul se va face cu grija, pastrand igiena, fara a deteriora sacii sau miceliul din interior.

In camerele de cultura temperatura se reduce la 17-18 grade, cu intensificarea ventilatiei, cu udare prin aspersie, iluminat 8-10 ore/zi.
Sus
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum